Zece școli și licee din Dâmbovița au obținut titlul de ”Școală Europeană”

Publicitate

Zece școli și licee din Dâmbovița au obținut titlul de ”Școală Europeană” și se numără printre cele 87 din țară care au reușit să câștige acest titlu la ediția 2019, a 16-a, a competiției.

Competiția „Şcoală Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.

Competiția a fost lansată în 2004 ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană.

Cele zece școli din Dâmbovița care, în următorii trei ani, vor purta titlul de ”Școală europeană” sunt, în ordinea punctelor obținute: Colegiul Național ”Caragiale” Moreni, Colegiul Economic ”Ion Ghica” Târgoviște, Liceul de Arte ”Bălașa Doamna” Târgoviște, Școala Gimnazială ”I.Al. Brătescu Voinești„ Târgoviște, Școala Gimnazială Nr. 4 Moreni, Colegiul Național „N. Titulescu” Pucioasa, Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul„ Pucioasa, Liceul „Voievodul Mircea” Târgoviște, Colegiul Național ”Cantacuzino” Târgoviște, Liceul Teoretic ”I.C. Vissarion” Titu.

Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” le conferă recunoștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care le fac pentru menținerea titlului obținut, determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!