Voucherele de vacanță, boom pentru industria turismului românesc

Publicitate

Guvernul a decis recent ca toți salariații din sistemul public să beneficieze de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei și în următorii doi ani. Deși se spunea că valoarea acestor tichete va crește, acest lucru nu s-a întâmplat. Totuși, este recunoscut efectul extraordinar al măsurii acordării voucherelor asupra turismului românesc.

Voucherele de vacanță au reprezentat, în anul 2018, cel mai important sprijin acordat industriei de profil din ultimii ani, având în vedere că cei 1,2 milioane de români din sistemul public au putut deconta aceste vouchere exclusiv în unități de cazare situate pe teritoriul României. Astfel, până în luna noiembrie a acestui an, au fost emise vouchere în valoare de peste 1 miliard de lei.

„Datorită voucherelor, numărul de turiști din România a crescut simțitor. De exemplu, doar pentru luna septembrie, a crescut cu 14 procente numărul turiștilor români care au înnoptat într-o unitate autorizată față de aceeași perioadă a anului precedent. La nivel național, numărul total al turiștilor a crescut cu aproximativ 6%, date valabile pentru perioada de la începutul anului până în septembrie, raportat la anul trecut. A fost o măsură apreciată de industrie, motiv pentru care reprezentanții acesteia ne-au solicitat să o prelungim și în următorii ani sub aceeași formă”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Un efect secundar al acestei măsuri a constat și în creșterea cererilor de autorizații pentru unitățile de cazare din România. În medie, la nivelul întregii țării, a fost înregistrată o creștere de 10% a cererilor față de aceeași perioadă a anului trecut.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!