Volei. Două victorii și atâtea înfrângeri pentru CSM Târgoviște în meciurile amicale

0
Publicitate

Ionuț Parghel
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal se află în mijlocul pregătirilor pentru noua ediție a Diviziei A1. În ultimele meciuri de verificare echipa dâmbovițeană a înregistrat două victorii și tot atâtea înfrângeri. Succesele au venit în fața unor formații precum Beroe Stara Zagora (Bulgaria) – 3-0 (25-23, 25-16, 25-21) și Canakkale Belediyespor (Turcia) – 3-1 (25-19, 17-25, 25-16, 25-23).

În schimb, eșecurile au survenit în fața unor adversari din Turcia, precum Nilufer Belediyespor – 2-3 (20-25, 15-25, 25-22, 25-16, 12-15) și Fenerbahce Istanbul – 1-3 (16-25, 25-18, 13-25, 20-25). CSM a susținut meciurile cu echipele turcești în cadrul unui turneu desfășurat în Țara Semilunei, la Canakkale. În schimb, partida cu Beroe, trupa lui Valerijan Luka a jucat-o în Bulgaria, la întoarcerea din Turcia. Conducerea tehnică a CSM-ului a mizat în meciul cu Beroe pe jucătoarele care au evoluat mai puțin la turneul din Turcia, iar efectele au fost excelente, așa cum se precizează pe site-ul oficial al clubului târgoviștean. Începând de astăzi, voleibalistele de la CSM se vor antrena în Sala Sporturilor din Târgoviște, până la startul noului campionat. În prima etapă a noii ediții de Divizia (27 octombrie), formația dâmbovițeană va da piept în deplasare cu CSM București, campioana en-titre a României.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele