Vizite de vară pe șantierele dâmbovițene. În ce stadiu sunt investițiile de la Hulubești, Crângurile și Dragodana

Publicitate

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentată de președintele Alexandru Oprea și vicepreședintele Alin Manole, au efectuat o nouă vizită de lucru pe șantierele de lucrări, de data asta din comunele: Hulubești (Butoiu de Jos, Butoiu de Sus), Crângurile (Voia), comuna Dragodana (Picior de Munte).

Pe traseul Dragomirești – Butoiu de Sus, SC Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița SA (SC LDP SA) are în execuție două obiective de modernizare, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Este vorba despre „Reabilitarea DJ 702D Dragomirești – Butoiu de Sus, km 11+970 – km 17+659”, în valoare de 10.138.228 lei, cu un stadiu de execuție de 95% și „Reabilitare și modernizare DJ 702D Dragomirești – Hulubești”, în lungime de 5,2 km, având o valoare totală de 3.655.269 lei.

La primul obiectiv, lucrările sunt în grafic, însă în cazul celui de-al doilea obiectiv, lucrările de amenajare a șanțurilor dalate sunt mult întârziate, din cauza lucrărilor la obiectivul „Înființare rețea de canalizare și stație de epurare, în comuna Hulubești.”

La Butoiu de Jos (zona Botea), se derulează lucrări la două podețe, investiții realizate cu fonduri de la bugetul Primăriei Hulubești, în valoare de 65.000 lei, respectiv 100.000 lei.

În satul Voia din comuna Crângurile, SC Lucrări Drumuri și Poduri execută asfaltări pe DJ 702A, stratul doi. Valoarea investiției este de 1.988.572 lei.

Și în localitatea Picior de Munte din comuna Dragodana, în prezent, se execută lucrări de asfaltare, derulate prin PNDL II, lucrări ce vor fi finalizate în cursul lunii septembrie a acestui an.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!