Viorel Moldovan, antrenor Chindia Târgovişte: “Vreau să felicit jucătorii pentru atitudine. Am avut parte de un public cald”

Publicitate

Ionuț Parghel
Chindia Târgoviște a încheiat cu fruntea sus meciul cu Universitatea Cluj. Roș-albaștrii au acumulat toate punctele cu “Șepcile roșii” după ce-au învins cu 2-1, la capătul reușitelor semnate de Cherchez (pen) și L. Mihai. Obținerea celor trei puncte a adus multă bucurie în rândul conducerii tehnice de pe “Eugen Popescu”.

Chiar dacă s-a temut de U. Cluj, Viorel Moldovan a fost un antrenor fericit la finalul meciului care a încheiat etapa a 2-a a eșalonului secund. “Sunt bucuros. Un rezultat foarte bun pentru noi. Am ajuns la 6 puncte după două meciuri susținute. Am jucat împotriva unei echipe interesante, puternice și un adversar de calitate. Din punct de vedere tactic, al organizării, al dăruinței, al implicării jucătorilor și al concentrării noi am fost mai buni. Am avut 2-0 la pauză și puteam să majorăm scorul , atât în prima repriză, cât și în doua. Puteam să facem 3-0 și astfel eram un pic mai liniștiți. Important a fost că am obținut trei puncte. Vreau să felicit jucătorii pentru atitudine și modul în care s-au concentrat și au interpretat jocul din punct de vedere tactic. Jucătorii s-au bătut pentru puncte și pentru victorie. Am avut parte de un public cald și așteptăm să ne susțină în continuare. Sperăm să obținem rezultate cât mai bune. Avem nevoie de spectatori la fiecare meci. Pentru mine fotbalul fără public e ca nunta fără lăutari. Am avut și ceva emoții. Ne-am retras puțin, iar ei au împins jocul spre poarta noastră. Important a fost că am gestionat bine acele momente dificile. E foarte importantă victoria cu U. Cluj, dar trebuie să ținem cont de un lucru: campionatul se câștigă împotriva echipelor inferioare. Am luat puncte în fața unei contracandidate la promovare”, a precizat Viorel Moldovan la finalul întâlnirii cu U. Cluj.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!