Viața prin ochii sufletului | Autismul din noi

0
342
Publicitate

Se vorbește atât de mult despre copiii autiști… Acești copii sunt ca într-un labirint, ei gândesc în imagini nu în cuvinte, nu asociază acțiunea cu cuvântul. În momentul în care noi gândim în imagini, spunem că ”visăm”. De câte ori nu am fost în lumea noastră… a visării. De câte ori ne-am stabilit un plan, un obiectiv… De câte ori nu am considerat că ceea ce simțim este totul… De câte ori nu ne-am izolat de restul, trăind suferința, durerea, neputința, iubirea etc… De câte ori nu ne-am izolat de restul doar pentru că…

Nu ne izolăm doar de restul, ci și de noi înșine, refugiindu-ne în diferite roluri, compensând. Nu doar ei sunt autiști, noi suntem autiști, fiecare dintre noi. Ne fixăm pe un rol, pe un tipar de comportament, pe o trăire. Acești copii nu sunt decât imaginea noastră amplificată. Adesea uităm să fim flexibili, ne rigidizăm, ne fixăm în anumite gânduri, comportamente, trăiri și ne blocăm de restul.
Uităm să trăim, să exersăm, să simțim. Ne fixăm într-un anumit comportament și nu ne permitem nimic sau tot ce apare ne șochează, ne bulversează, pentru că… Nu mă așteptam la asta… Așteptări… Pretenții…
Toate se rezumă la ce știu sau mă aștept. Mă aștept să plec de acasă, să merg, să ajung… Toate nu sunt decât ”imagini mentale” și au în spate niște tipare, niște scheme de comportament pe care le știm și le-am exersat.
Dar eu nu sunt autist/ă. Ba da, sunt autist/ă și ar trebui să caut, să accept, să identific și să conștientizez unde, când. De acord, nu sunt autist/ă în planul comunicării, dar undeva sunt. Dar în ce plan, în ce situație? Nu sunt autist/ă atunci când mă fixez asupra unui fragment și nu văd restul, consider că acel fragment este ADEVĂRUL pur?!
A fi om este tatăl, mama, soția, copiliul, femeia? Sunt autistă când cred în ”adevărul” meu. Sunt autistă când „eu știu mai bine” ce trebuie, ce nevoie are celălalt.
Pot fi autistă în idolatria celuilalt, în autoidolatrie, în furie, ciudă, mânie, în fiecare trăire. Dar chiar vreau să văd asta… Este mai simplu ”nu înțeleg”, ”prostii”…

Gabriela Matei

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele