Veşti bune! Decathlon şi Leroy Merlin deschid magazine la Târgovişte. Vine şi KFC

Publicitate

Vești importante pentru cetățenii municipiului. Mari investitori, renumiți în domeniul comerțului din diverse domenii, se pregătesc să deschidă magazine și la Târgoviște, creând astfel câteva mii de locuri de muncă.

La acestea se adaugă și deschiderea, spre sfârșitul anului, a viitorului mall, și – în curând – a fabricii de mașini de spălat de la Ulmi, care va fi mană cerească și pentru târgovișteni, dată fiind apropierea de oraș și naveta facilă.

Toate aceste investiții, deși criticate de politicieni din opoziție, înseamnă totuși mii de locuri de muncă și bani mai mulți la buget.

”Mall-ul este o investiție privată, dar această investiție a demarat după ce această administrație locală a avut discuția cu investitorul și a văzut că suntem o administrație locală serioasă și că poate investi câteva zeci de milioane de euro în Târgoviște pentru un complex comercial. (…) Ca primar al Târgoviștei, salut și alte investiții private importante din zona municipiului. Din martie se deschide cea mai mare fabrică de electrocasnice din sud-estul Europei, la câțiva kilometri de Târgoviște, cu mii de locuri de muncă și nu o să mă împiedice liberalii să spun acest lucru”, a declarat edilul de la Târgoviște.

Potrivit domniei sale, până la finele anului, vor deschide magazine la Târgoviște cunoscutele firme Decathlon (articole sportive) și KFC (fast food) – în zona Pieței 1 Mai, unde deja se lucrează, dar și Leroy Merlin – gigantul materialelor de construcții și bricolaj – care va avea magazinul întins pe 4 hectare de teren, în zona Romlux.

Chiar dacă toate acestea înseamnă investiții pe zona de comerț, ”acest lucru înseamnă și bani la buget, locuri de muncă, posibilitatea pentru târgovișteni și dâmbovițeni să meargă la un magazin serios de construcții, așa cum sunt în București, Ploiești…”, a mai declarat primarul municipiului Târgoviște.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!