A venit și decizia Ministerului Apărării Naționale împotriva subofițerului criminal

Publicitate

MApN a a venit zilele acestea cu următoarele precizări în privința plutonierului Florin Oprea, care și-a ucis iubita într-un salon de înfrumusețare. Angajat în MApN încă din 2009, Florin Oprea nu a mai avut nicio altă problemă de când este în armata. Acesta a trecut fiecare test  psihologic și a dat tot timpul dovadă de un comportament normal. Subofițerul MApN, era specialist în grupa de reparații și conservare a Depozitului 129, în care se regăseau material tehnice. A fost chiar plecat și într-o misiune în Afganistan.

MApN a decis ce măsuri va lua împotriva celui care a comis aceasta faptă oribilă și probabil că ne putem aștepta ca examinarile psihologice să fie mult mai drastice pe viitor.

Subofițerul este angajat al M.Ap.N. din anul 2009, perioadă în care a avut un comportament normal, nefiind implicat în alte evenimente. A trecut toate testările psihologice la care a fost supus conform normelor în vigoare.

Ultima dintre aceste testări a fost efectuată în data de 19.10.2017, fiind declarat admis. Militarul este divorțat și are 2 copii.

Ministerul Apărării Naționale transmite condoleanțe familiei îndoliate.

Instituția militară va colabora cu toată deschiderea și cu maximă operativitate cu organele de anchetă competente, în stabilirea circumstanțelor producerii acestui tragic eveniment.

În conformitate cu prevederile art.89 din Legea nr.80/1995, privind statutul cadrelor militare, subofițerul va fi suspendat din funcție pe perioada în care, fiind în stare de arest preventiv, este urmărit penal, trimis în judecată, ori este judecat de către instanțele judecătorești.

Pe perioada suspendării din funcție, militarul nu va beneficia de niciun drept din partea Ministerului Apărării Naționale.

Potrivit aceluiași articol de lege, cadrele militare condamnate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu executarea acesteia, care anterior au fost suspendate din funcții, se trec în rezervă începând cu data suspendării.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!