Val de frig peste România. Cod galben și în Dâmbovița

0
Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie avertizează că România se va confrunta în următoarele zile cu un val de frig polar. De altfel, județul Dâmbovița, alături de jumătate de țară, se află sub o avertizar meteo Cod Galben, valabilă pe 18 martie, între orele 8-23.

În intervalul menționat vor fi precipitații pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului. În Moldova, precum și în zona Carpaților Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia și în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vor fi condiții de polei. În Oltenia și în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.

Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susținute în est și în sud-est, cu viteze de 55…65 km/h, precum și la munte, unde rafalele vor depăși 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Meteorologii spun că vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. Vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă până spre sfârşitul săptămânii viitoare.

(sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie)

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele