Unde vor fi construite cele opt spitale regionale promise în campania electorală

0
Publicitate

La aproape un an de la alegeri, guvernanții au aprobat, printr-un memorandum, demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale. Acestea vor fi construite în Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa, Brăila-Galaţi şi Braşov.

Pentru început, vor fi inițiate demersuri pentru identificarea soluțiilor de finanțare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu încadrarea în țintele anuale de deficit, şi în cazul în care va fi necesară contractarea unor împrumuturi la nivel guvernamental, aceasta se va face cu respectarea legislației privind datoria publică.
De asemenea, vor fi demarate consultările cu autoritățile administrației publice locale pentru identificarea terenurilor care să permită funcționarea în condiții optime și la standarde de calitate atât din punct de vedere al respectării circuitelor funcționale, cât și al asigurării tuturor utilităților.
Dacă vă amintiți, conform Programului de guvernare, Ministerul Sănătății este responsabil de pregătirea proiectelor privind construcția a opt spitale regionale, dintre care trei au ca sursă de finanțare fonduri europene, iar un număr de cinci spitale vor fi construite din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI). Tot anul acesta, prin hotărâri ale guvernului, s-a creat cadrul legal pentru trecerea în administrarea Ministerului Sănătății a suprafețelor de teren necesare construirii celorlalte trei spitale regionale, la Iași, Cluj-Napoca și Craiova.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele