Un şofer băut urmărit de poliţie a lovit trei maşini şi un TIR. Gonea cu 120 km/h. Două victime au ajuns la spital

Publicitate

Ştefan Khalil
Incredibil ce a putut să facă un șofer băut din Suceava, seara trecută. A provocat un adevărat carambol, în timp ce era urmărit de poliție pentru că a trecut pe roșu la semafor. A accelerat atât de mult încât a pirdut controlul volanului, lovind trei mașini și un TIR. Doi oameni au ajuns la spital împreună cu șoferul care a provocat accidentul. Două ore a fost blocat traficul în zonă.

Șoferul în vârstă de 47 de ani gonea pe străzile Gura Humorului din Suceava. Aici a fost momentul când polițiștii l-au văzut că a trecut pe culoarea roșie a semaforului și l-au obligat să oprească, dar bărbatul a apăsat și mai tare pedala de accelerație.

Cu o viteză foarte mare, bărbatul a ieșit din oraș pe Drumul Național 17, între localitățile Pặltinoasa și Gura Humorului. A pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens și a lovit trei mașini și un TIR.

Cu 120 de kilometri pe oră conducea la un moment dat bărbatul. Mai mult decât atât, potrivit surselor din anchetă, bărbatul avea o alcoolemie de 0.63 pe litru în aerul expirat.

Imediat ce va fi externat din spital, șoferul inconștient va trebui să răspundă pentru ce a făcut. Acesta riscă și închisoarea după ce a condus mașina sub influența băuturilor alcoolice și a ignorant semnalele de oprire ale agenților de poliție.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!