Un lider care se respectă! Recolta Gura Șuții va merge într-un stagiu de pregătire

0
Publicitate

Ionuț Parghel
Recolta Gura Șuții, liderul Ligii a 4-a dâmboviţene, își va reîncărca bateriile pentru a doua parte a campionatului la munte. Jucătorii liderului din campionatul județean vor efectua în perioada 14-17 februarie un stagiu de pregătire la Gâlma, unde vor ajunge majoritatea componenților. Cum își doresc primul primul loc la sfârșitul campionatului, jucătorii Recoltei și-au propus să tragă din greu în cele patru zile de cantonament.

„Băieții așteaptă cu nerăbdare acest stagiu. Până atunci ei mai au parte duminică de un test de verificare. Sperăm să terminăm campionatul pe primul loc. Dacă nu se poate nu va fi nici o tragedie. Noi vom lupta până la capăt pentru titlu de campioană județeană”, ne-a declarat Constantin Dinu, primarul comunei Gura Șuții, edil ce se ocupă și de conducerea tehnică a echipei. Noutățile din această iarnă ale Recoltei sunt Alin Ștefan (Unirea Vânătorii), Nicușor Ene (Urban Titu), Ionuț Enache (Atletic Bradu) și C. Mihai (GȘA Nucet). Duminică, în cel de-al patrulea amical, Gura Șuții,  va înfrunta pe Voința Vișina, iar după revenirea din cantonament, divizionara D își va măsura puterile cu Atletic Bradu și CS Mioveni II. În primele amicale ale iernii, Recolta a bifat numai victorii, 4-0 cu  AS Căteasca, 4-0 cu Flacăra Valea Mare și 11-2 cu Viitorul Găesti.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele