Un albanez s-a căsătorit cu o tânără din Dâmboviţa. Ce au descoperit poliţiştii

0
Publicitate

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Dâmboviţa au refuzat prelungirea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României unui cetăţean albanez, în vârstă de 21 de ani, în urma constatării căsătoriei de convenienţă cu o româncă.

Cei doi au declarat că s-au cunoscut în luna mai 2016, prin intermediul unei reţele de socializare, iar în luna octombrie a anului trecut, cetăţeanul albanez a venit în România şi, după nici două săptămâni, cei doi s-au căsătorit. După oficierea căsătoriei în faţa ofiţerului de stare civilă român, străinul s-a prezentat, cu documentele necesare, la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Dâmboviţa şi a solicitat prelungirea dreptului de şedere în scop de reîntregirea familiei. Conform procedurilor, poliţiştii de imigrări au început verificările în cazul celor doi soţi, în cadrul cărora au fost efectuate vizite la domiciliul conjugal declarat, discuţii cu persoane din anturajul acestora şi alte activităţi relevante în stabilirea situaţiei reale. Interviul, considerat un instrument de lucru important în reliefarea vieţii reale de familie, a contribuit, şi de această dată, la clarificarea situaţiei cuplului. Întrebările adresate soţilor în cadrul interviului au vizat demonstrarea realităţii mariajului, cunoaşterea partenerului de viaţă, precum şi viaţa în comun a celor doi. Urmare a verificărilor efectuate, s-a concluzionat că străinul a încheiat căsătoria de convenienţă cu scopul de a eluda condiţiile de şedere pe teritoriul României şi de a obţine un document care să-i permită călătoria în alte state europene. Având în vedere cele constatate, poliţiştii au refuzat prelungirea dreptului de şedere cetăţeanului albanez, acesta părăsind, însă, teritoriul României înainte de soluţionarea cererii de prelungire a dreptului de şedere depuse la Biroul pentru Imigrări al judeţului Dâmboviţa. Pentru a preîntâmpina astfel de situaţii, Inspectoratul General pentru Imigrări întreprinde toate măsurile necesare pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea acestei practici, luând în considerare atât importanţa vieţii de familie, cât şi respectarea legislaţiei în domeniul migraţiei.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele