Trei jucători noi la Chindia Târgovişte!

0
388
Luduşan
Publicitate

Ionuț Parghel
Chindia Târgoviște a reluat ieri antrenamentele pentru sezonul de primăvară, iar lotul roș-albastru cuprinde mai multe nume noi. Printre noutățile care s-au remarcat la prima ședință de pregătire au fost trei atacanți Under 21.

Publicitate

Astfel, sub comanda lui Nicu Croitoru au ajuns Rafael Licu (20 ani, ASA Târgu Mureș), Sergiu Jurj (20 ani, Olimpia Satu Mare) și Andrei Ludușan (21 ani, CS Iernut). Primii doi jucători au evoluat și în prima parte a sezonului tot la nivelul Ligii a 2-a, iar ultimul a jucat în cel de-al treilea eșalon al fotbalului românesc, în seria C5. Rafael Licu a început fotbalul la FC Dani Coman Pitești, bifând apoi formații precum Anorthosis Famagusta (Cipru) și Dunărea Călărași. Sergiu Jurj a făcut primii pași în fotbal la FC Ardealul, după care a trecut pe la CS U Craiova, FCM Baia Mare, Hellas Verona (Italia) și Olimpia Satu Mare. Ultimul jucător, Ludușan a mai jucat la echipe precum CSM Râmnicu Vâlcea, Olimpia Satu Mare, Metalurgistul Cugir și CS Iernut. În perioada următoare Chindia ar mai putea efectua și alte transferuri dacă își dorește cu adevărat promovarea în Liga I la finalul campionatului.

Licu
Jurj

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele