Trei dâmbovițeni infectați cu COVID-19 aflați în stare gravă, transferați la spitale din Galați și Medgidia. Situație tot mai grea la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Târgoviște

Publicitate
Distribuie

Tot mai multe secții de terapie Intensivă din țară și-au atins capacitatea maximă și devin neîncăpătoare pentru pacienții cu noul coronavirus. România a ajuns la numărul de pacienți internați la ATI din perioada stării de urgență, cu peste 200 de pacienți. Astfel, joi, bilanțul a fost 237, iar vineri 224.

Într-o situație extremă a ajuns și secția de terapie Intensivă a Spitalului Județean din Târgoviște. Din cauza faptului că aceasta a ajuns neîncăpătoare, ieri, trei pacienți au fost transportați, cu elicopterul, la spitalul de urgență din Galați și la spitalul Municipal din Medgidia.

“Ca urmare a atingerii capacității maxime de internare pe secțiile de terapie Intensivă a pacienților în stare gravă infectați cu noul coronavirus, pentru îngrijirea și monitorizarea optimă a acestora, în cursul acestei zile (nr. vineri), respectiv 3 iulie 2020, la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI) a fost dispusă măsura transferului a 3 pacienți de la Secția de Terapie Intensivă a unității spitalicești din Târgoviște către Spitalul Clinic Județean Galați și către Spitalul Municipal Medgidia.

Transportul pacienților intubați și ventilați mecanic  s-a realizat cu un elicopter de tip Mi-8 aflat în dotarea Inspectoratului General de Aviație al MAI, format din echipaj mefical UPU-SMURD București”, a precizat Departamentul pentru Situații de Urgență.

O avertizare în acest sens a transmis și managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, Claudiu Dumitrescu.

“Situația actuală nu este deloc îmbucurătoare. S-au înmulțit cazurile de infectări cu coronavirus. Au apărut focare în diferite instituții, nu mai vorbim de faptul că asistăm în momentul de față la o răspândire comunitară a coronavirusului. Facem tot ceea ce trebuie pentru a-i trata pe toții pacienții care ne sosesc la spital, pentru a le salva viața celor afectați puternic de COVID-19, dar trebuie să avem mai multă grijă de noi, să fim responsabili, să nu luăm în derâdere această boală extrem de periculoasă și să respectăm principalele măsuri de protecție. Ar fi grav ca sistemul nostru medical să nu mai poată face față afluxului de persoane contaminate. De noi depinde totul, sănătatea noastră și a celor din jur”, a precizat Claudiu Dumitrescu, pentru incomod-media.ro.

Până acum, în județul Dâmbovița au fost confirmate cu coronavirus 625 de persoane. 45 dintre ele au fost depistate ieri.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!