Trei bărbaţi din Târgovişte, reţinuţi pentru cămătărie, şantaj şi lipsire de libertate. Poliţiştii au ridicat din casele lor arme, bani şi bijuterii

Publicitate

Trei bărbați, reținuți pentru 24 de ore în urma perchezițiilor efectuate de polițiștii de la Poliția Municipiului Târgoviște

În dimineața zilei de 21 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat 2 percheziții domiciliare pe raza localității, la persoane bănuite de camătă, instigare la șantaj, șantaj și lipsire de libertate în mod ilegal, fapte comise în perioada 2018-2019.

De la domiciliile bănuiților au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe arme albe, bijuterii și bani.

În urma probatoriului administrat, trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentanți Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea de măsuri preventive.

Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!