Tot mai greu pentru CSM Târgoviște la baschet! A șasea înfrângere consecutivă

dav
Publicitate

Ionuț Parghel
CSM Târgoviște nu se mai regăsește deloc în Liga Națională de baschet feminin. Marți după-amiază, pe teren propriu, echipa dâmbovițeană a suferit un nou eșec, fiind învinsă de liderul campionatului Sepsi Sfântu Gheorghe, cu 49-78.

Într-o dispută în care a plecat din postura de outsider, CSM și-a arătat încă o dat limitele, nereușind să iasă victorioasă în vreun sfert al meciului. Chiar dacă și-a dorit să opună o rezistență pe măsură formației din Covasna, CSM a fost nevoită să încheie jocul cu capul plecat, fapt care a dus-o să ajungă la cel de-al șaselea eșec consecutiv în toate în toate competițiile. Evoluțiile modeste arătate în ultima perioadă fac din CSM Târgoviște să păstreze puține șanse de a mai spera la ocuparea locului 3 la finalul campionatului. Târgoviștencele se află pe locul 4 în LNBF după 21 de meciuri disputate, cu 30 de puncte strânse, cu unul mai puțin decât Olimpia CSU Brașov, ocupanta locului 3. În următorul joc din campionat, CSM va da piept pe 23 martie, în deplasare, cu CS Universitatea Cluj.

CSM Târgoviște – Sepsi Sfântu Gheorghe  49-78 (15-17, 8-20, 16-17, 10-24)

Marcatoare

CSM: T. Kilin 14 p, A. Chivu 4, M. Coker 8, G. Irimia 1, A. Ghiță 2, C. Popescu 4, A. Stoenescu 9, L. Vaida 4.

Sepsi: N. Demeter 4, A. Sipos 3, M. Solopova 11, K. Topuzovic 12, A. Parău 15, A. Slamova 8, R. Kovacs 5, P. Whitted 8, K. Higgins 12.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele