Teroare pe şoselele din Dâmboviţa! Şoferi fără permis şi băuţi

Publicitate

În perioada 30-31 martie a.c., polițiștii de la rutieră au întocmit dosare penale pe numele unor persoane bănuite de comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Cinci persoane au fost surprinse în timp ce conduceau autoturisme fără a poseda permise de conducere, două dintre acestea fiind și sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea, alți cinci bărbați au fost depistați în timp ce conduceau autovehicule, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, cei în cauză au prezentat alcoolemii cu valori cuprinse între 0,48 și 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, un alt bărbat, care emana halenă alcoolică, a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.

O altă persoană a fost depistată în trafic, pe raza localității Văleni, în timp ce tracta o remorcă neînregistrată.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au surprins în trafic, un tânăr de 16 ani, în timp ce se deplasa cu un autoturism, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că autoturismul i-ar fi fost încredințat de către o persoană care cunoștea că acesta nu posedă permis de conducere.

Pe numele lor, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!