TÂRGOVIŞTE: Administrația în război cu falşii beneficiari de ajutor social

0
735
Publicitate

Administrația de la Târgoviște ia taurul de coarne și declară „război” falșilor beneficiari de ajutor social. Astăzi, primarul orașului, Cristian Stan, va sesiza Colegiul Medicilor, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și Direcția de Sănătate Publică, în încercarea de a afla ce se întâmplă cu documentele medicale ale beneficiarilor Legii 416.

Potrivit datelor primăriei și ale Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, din cei aproximativ 300 de beneficiari apți de muncă, 260 au prezentat documente medicale potrivit cărora nu pot depune efort fizic.

Edilul cataloghează situația ”revoltătoare” și declară: ”Deși pare greu de crezut, am constatat că o mulțime de beneficiari suferă de tot soiul de tulburări anxioase, depresive, depresive recurente etc, toate acestea «incompatibile» cu orice efort fizic. Consider intolerabilă o asemenea situație. Înțeleg că pot fi situații în care o anumită persoană are nevoie de sprijin material, însă acesta implică și efectuarea unor ore de muncă. Este incorect față de cetățenii onești ai acestui oraș ca anumite persoane să se sustragă unei activități, pe care sunt obligați să o presteze în baza unor dispoziții legale exprese, beneficiind de drepturi bănești absolut nejustificate, chiar dacă aceste drepturi nu se suportă din bugetul local. Deși am redus cu peste 100 de dosare numărul asistatilor sociali, cei care primesc acest ajutor trebuie să-și îndeplinească obligațiile, nu să apeleze la tot felul de strategii pentru a nu munci”, consideră primarul Cristian Stan.

Potrivit Legii 416/2001 (actualizată) privind venitul minim garantat, familiile și persoanele singure au dreptul la un venit minim garantat, care se asigură prin acordarea ajutorului social lunar. Numai că în ultimii ani, în România, acest ajutor, deși de subzistență, a dus la situații inimaginabile, cum este și cazul de față: foarte mulți beneficiari refuză pur și simplu să muncească pentru acești bani și, mai rău, nu mai par interesați de absolut niciun loc de muncă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele