TÂRGOVIŞTE: Veste bună pentru locuitorii din Micro 3

0
Publicitate

Amplu proiect asfaltare a arterelor rutiere din mucroraionul III al municipiului Târgoviște! Echipa de conducere a Primăriei Târgoviște a efectuat astăzi o vizită de lucru pe șantierul început în microraionul III, acolo a demarat un amplu proiect de infrastructură, în valoare de 2,4 milioane lei.

Proiectul este unul de anvergură și cuprinde reabilitarea și modernizarea a 10 străzi, respectiv Alexandru Ilie, Leo Plângă, Bastionului, Rovine, Plevnei, Udrea Bălcescu, Tighina, Herța, pictor Ion Crăciun, maior Oprescu Adrian.

La momentul actual se lucrează intens la asfaltarea străzii Alexandru Ilie, după care va urma rapid reabilitarea și modernizarea străzilor Rovine, pictor Ion Crăciun, Bastionului și maior Oprescu Adrian, străzi care vor fi finalizate în următoarele săptămâni. În ceea ce privește străzile Tighina și Leo Plângă, primarul municipiului Târgoviște a anunțat că se va turna asfalt și aici însă abia după după ce se vor executa lucrările de extindere a canalizării.

Potrivit edilului municipiului, Cristian Stan, proiectul va fi finalizat, în integralitate, cel mai târziu în vara anului viitor.

„Pe strada Alexandru Ilie din municipiul Târgoviște administrația târgovișteană a demarat un proiect care vizează reabilitarea a 10 străzi din municipiu. În afara acestei străzi mai intră în reabilitare străzile Leo Plângă, Bastionului, Rovine… De asemenea, mai avem străzile din Sârbi, Plevnei și Udrea Bălcescu, strada Tighina, strada Herța… Toate acestea sunt străzi care vor fi finalizate, în parte, în acest an, este vorba de străzile pe care ne aflăm în momentul de față. La strada Tighina mai avem o zonă de canalizare și de aceea vom reabilita numai acea zonă care nu este afectată de canalizare, urmând ca după realizarea lucrărilor de canalizare să se finalizeze și strada, iar străzile din Cartierul Matei Voievod, este vorba de străzile Plevnei și Udrea Bălcescu, vor fi abordate începând cu primăvara anului viitor. Așadar, acest proiect, care are o valoare de aproximativ 2,4 milioane de lei, este un proiect care va fi finalizat cred că cel târziu în vara anului viitor” a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele