TÂRGOVIŞTE: Un şofer de microbuz a trecut calea ferată fără să se asigure | VIDEO

Publicitate

Un bărbat de 48 de ani, din Bezdead, în timp ce conducea un autovehicul destinat transportului public de persoane, pe o stradă din municipiul Târgoviște nu a respectat obligațiile instituite la trecerea la nivel cu calea ferată. Cel în cauză a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut și permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

Marţi, poliţiştii de la rutieră, în colaborare cu polițiștii de la transporturi, au acționat în zona trecerilor la nivel cu calea ferată pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 165 de sancțiuni contravenționale și a fost constatată o infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Din totalul amenzilor, 44 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere privind trecerea la nivel cu calea ferată și restul pentru alte abateri.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au reţinut 9 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dintre care 8 pentru încălcarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi au retras 3 certificate de înmatriculare.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!