TÂRGOVIŞTE: Ședință festivă în zi sfântă, cu mari semnificații istorice

Publicitate

Ședința festivă a Consiliului Local Târgoviște a reprezentat de departe cel mai important și mai emoționant eveniment din cadrul „Zilelor Cetății 2018”. După ce au participat la slujba de la Catedrala Mitropolitană din sfânta zi a Nașterii Maicii Domnului, dar și la procesiunea cu ocazia acestei mari sărbători creștine, conducerea Primăriei Târgoviște, consilierii locali, ÎPS Nifon, și invitații, parlamentari, miniștri, secretari de stat, conducerea CJD, conducerea Prefecturii Dâmbovița, oficialități din țară și din străinătate și un număr important de reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviște, s-au oprit în Sala Tronului de la Curtea Domnească pentru a participa la întrunirea festivă în cadrul căreia municipalitatea a conferit Titlul de „Cetățean de Onoare” unui număr de 15 veterani de război, din primul război mondial. La ședință au rostit alocuțiuni primarul municipiului Târgoviște, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, vicepreședintele Senat, Adrian Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, dar și primarului orașului bulgăresc Târgoviște.
„Zilele Cetății înseamnă mai mult decât un eveniment festiv, o petrecere în aer liber. Înseamnă bucuria sinceră a unei comunități întregi, spiritul pozitiv pe care îl degajă aceste ziduri istorice, cu trecutul lor uriaș în temeiul căruia ne bucurăm de acest prezent. Înseamnă prietenie fără frontiere clasice și, cumva, regăsirea tuturor. Este, dacă vreți, însuflețirea acelui concept la care eu, personal, țin foarte mult: Târgoviștea, ca o Casă!
Cred că insistența pe această simbolistică nu trebuie slăbită, cu atât mai mult cu cât suntem într-un an de maximă responsabilitate istorică. Centenarul Marii Uniri ne obligă la conștientizarea unor răspunsuri pe care suntem datori să le dăm înaintașilor. Dacă, atunci, principiile unității de neam, integrității teritoriale și suveranității naționale au răzbit și au rupt orice despărțire interioară de orice fel, politică, socială, cu atât mai mult ar fi păcat să nu onorăm și noi acel moment istoric uriaș. O mică parte de recunoștință pe care o putem aduce este, în acest context, onorul aduc tuturor veteranilor de război târgovișteni, din al doile război mondial, oameni care, asemenea celor de la 1918, au mers pe câmpul de luptă cu trupul și spiritul și au adus sacrificiu acelorași idealuri. Acordarea titlurilor de „Cetășean de Onoare” acestor oameni incredibili nu face decât să așeze pe drumul firesc și corect părticica noastră de constribuție la Centenar. Le mulțumesc colegilor mei pentru că au înțeles această propunere a mea și au fost de acord. Le mulțumesc tuturor celor din Primăria Târgoviște, le mulțumesc partenerilor noștri, reprezentanților instituțiilor județene și așa mai departe. Dar, dincolo de toți, le mulțumesc târgoviștenilor care dau viață acestui oraș. Pentru ei suntem datori să muncim în continuare cu aceeași seriozitate și să continuăm transformarea în bine a municipiului- reședință. Vă salut cu respect pe toți și spun încă o dată „La mulți ani, Târgoviște și târgovișteni, oriunde v-ați afla!” (Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște)

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!