TÂRGOVIŞTE: Locuri de parcare moderne în locul garajelor insalubre, în Micro 5

0
Publicitate

În cadrul unei conferințe de presă, echipa de conducere a municipiului Târgoviște a prezentat detaliile ultimului proiect implementat în microraionul V, cartier care, în ultimul an, a beneficiat de o serie de investiții de anvergură care au privit în specialreabilitarea infrastructurii.

Astăzi a fost finalizat cu succes un proiect care a vizat amenajarea de noi locuri de parcare pentru locuitorii de pe strada Ion Ghica. Parcările aferente acestei străziau fost modernizate, curațate de garajele insalubre și marcate corespunzator. În urma realizării acestei investiții au rezultat 160 de noi locuri de parcare moderne, pe o suprafață de 6000 de metri pătrați. De asemenea, potrivit primarului Cristian Stan, în acesastă zonă s-au realizat și lucrări de modernizare a iluminatului public, dar și de preluare a apelor pluviale. Edilul municipiului Târgoviște a declarat că în scurt timp vor demara și lucrările de reabilitare la cel de-al doilea loc de joacă din acest cartier.

„În microraionul V, pe strada Ion Ghica, Primăria Târgoviște a finalizat o investiție care a vizat aproximativ 6000 de metri pătrați de suprafață asfaltată, reabilitată. De asemenea, au fost lucrări la iluminatul public, preluarea apelor pluviale, în general o abordare completă a acestei zone. La momentul de față sunt aici aproximativ 160 de locuri de parcare rezultate în urma investiției. Este o zonă în care existau garaje care au fost desființate, este o zona care acum arată foarte bine pentru locuitorii din acest cartier. Cartierul microraionul V este aproape integral reabilitat în ultimii doi ani, s-a făcut și un loc de joacă… Tot legat de acest microraion să mentionez și faptul că blocurile 5A și 5B vor intra pe proiectul de reabilitare termincă din fonduri europene, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc vizita precontractuală a reprezentanților finanțatorului, astfel încât să putem încheia cât mai repede și contractul de finanțare și pe cel de execuție lucrări”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele