TÂRGOVIŞTE: Cum a înşelat o femeie vânzătorul unui magazin

0
556
Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați de administratorul unei societăți comerciale din localitate cu privire la faptul că a fost înșelat cu 500 de lei. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că o femeie a intrat în magazin și a solicitat mai multe produse, pentru care i-ar fi prezentat vânzătorului bancnote de 100 și 200 de lei.

Profitând de neatenția angajatului, bănuita ar fi reintrodus banii în portofel, ar fi primit produsele, precum și restul de bani.

După plecarea acesteia, vânzătorul a realizat că a fost înșelat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, în vederea identificării principalei bănuite și recuperării prejudiciului.

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița recomandă angajaților societăților comerciale să fie prudenți în momentul în care primesc de la clienți bancnote mari pentru a fi schimbate în altele mai mici sau pentru a achita diferite produse.

Așa-zișii clienți profită de orice moment de neatenție pentru a sustrage din banii primiți rest, unii dintre ei răzgândindu-se chiar și în ceea ce privește achiziționarea produselor respective.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele