TÂRGOVIŞTE: Concert simfonic dedicat Zilei Imnului

Publicitate

Duminică, 29 iulie 2018, începând cu ora 18.00, pe scena Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște, va avea loc concertul simfonic intitulat ”Evocare”. Dedicat Zilei Imnului Național, evenimentul cultural este organizat de Consiliul Județean Dâmbovița prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, în parteneriat cu Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște.

Dirijorul Daniel Jinga împreună cu Orchestra Simfonică ‘’Muntenia’’ a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa va delecta întreaga audiență cu un repertoriu de excepție. Pe scenă vor urca, rând pe rând, sopranele Oana Șerban, Nicoleta Iconaru si Diana Gheorghe.

Biletele pot fi procurate de la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, prețul unui bilet fiind de 50 lei.

29 iulie, Ziua Imnului Naţional – “Deşteaptă-te, române!” este sărbătorită, anual, începând din 1998, ca urmare a unei hotărâri a Senatului României, ce datează din 18 mai 1998.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!