Tânăr din Găești, arestat pentru tâlhărie și lipsire de libertate

Publicitate
Distribuie

Un tânăr din Găești, în vârstă de 30 de ani, a fost reținut, vineri, pentru 30 de zile, după ce a săvârșit acte de tâlhărie și lipsire de libertate.

Se pare că joi, acesta și-ar fi invitat un amic, de 32 de ani, din Morteni, la domiciliul său din Găești. Aici, după ce au consumat mai multe pahare de alcool împreună, s-a iscat un scandal imens.

Aflat sub aburii alcoolului, tânărul a devenit extrem de violent și a început să-și amenințe agresiv prietenul din Morteni. Potrivit mai multor voci, acesta și-a imobilizat amicul, iar apoi l-ar fi bătut ore în șir. Mai mult de atât, i-ar fi pus  cuțitul la gât de fiecare dată când încerca să scape din apartament, iar prin violență, agresorul i-a sustras un lanț de aur de 40 de grame de la gât.

La scurt timp după ce a reușit să părăsească apartamentul agresorului, după mai multe ore de chin întâmpinate, bărbatul din Moreni s-a dus direct la Poliția Orașului Găești, unde a povestit tot ce i s-a întâmplat.

Nu peste mult timp, polițiștii l-au reținut pe agresor, iar apoi l-au trimis în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Astfel, instanța decis ca bărbatul din Găești, pentru faptele comise, să petreacă timp de 30 de zile după gratii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!