Sute de misiuni pentru pompierii dâmbovițeni, în ultima săptămână

Publicitate

În perioada 22 – 28 iunie 2020, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit la 26 evenimente: 4 incendii la gospodăriile populaţiei (locuinţe, anexe gospodăreşti etc.), două incendii de vegetație, 7 acţiuni pentru asigurare zonă, 8 acţiuni pentru asistenţă persoane, două misiuni pirotehnice, două acțiuni pentru evacuarea apei din gospodăriile populației şi o acţiune la alte situaţii de urgenţă (deblocare de ușă). Echipajele SMURD din cadrul ISU ”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit, în această perioadă, la 177 cazuri medicale.

Personalul Inspecţiei de Prevenire a desfăşurat 10 controale pe linia situațiilor de urgență (la o unitate administrativ teritorială, un lăcaş de cult, două clădiri de comerț, 3 clădiri de cultură, o clădire de producție, o unitate silvică, o amenajare sportivă).

S-au aplicat 20 sancțiuni contravenționale principale. Nu au fost aplicate sancțiuni complementare. Totodată, s-au efectuat două controale de autorizare (la o stație mixtă de distribuţie a carburanţilor la autovehicule și o clădire de depozitare) și s-a emis un aviz de securitate la incendiu pentru o clădire de alimentație publică.

În această perioadă, ISU ”Basarab I” Dâmbovița a executat misiuni pentru: transportul persoanelor către locațiile stabilite pentru izolare/carantină, transportul persoanelor suspectate/confirmate a fi infectate cu COVID-19 la unități spitalicești, în sprijinul DSP Dâmbovița în desfășurarea acțiunilor specifice, precum și acțiuni de decontaminare a tehnicii și personalului care a participat la misiunile de transport.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!