Studenta din Târgovişte care şi-a înjunghiat iubitul în gât a fost lăsată în libertate

Publicitate

Ştefan Khalil
Tânăra de 20 de ani din Tȃrgoviṣte care şi-a înjunghiat iubitul, student şi el, a fost lăsată în libertate. Cearta pe care a avut-o cu iubitul ei a avut urmări groaznice pentru tânăr, care a ajuns la un spital din București după ce a fost înjunghiat cu un cuţit în gât.

Fata a fost audiată ore în șir de polițiști, spunându-le acestora că totul a fost un accident. Anchetatorii au decis să o lase în libertate, în ciuda faptului că viața iubitului ei a fost pusă în pericol, acesta pierzând mult sânge. Toată lumea a fost surprinsă de fapta tinerei, care este studentă la Facultatea de Psihologie din București, cu rezultate foarte bune și care nu a mai făcut probleme în trecut. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, când fata  împreună cu iubitul ei, student la Drept în București, au avut o ceartă mai aprinsă, după ce au consumat amândoi alcool. Tânăra s-a înfuriat și l-a înjughiat cu un cuțit pe băiat, în gât. Speriată de ce a făcut, a sunat la 112, iar medicii i-au salvat viața tȃnặrului la limită. Acesta a fost transferat la un spital din București.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!