Situația focarelor active și stinse de pestă porcină africană în Dâmbovița. Ce despăgubiri s-au plătit până acum în județ

Publicitate

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 267 de localităţi din 26 de judeţe, cu un număr de 619 focare (dintre care 7 focare în exploataţii comerciale şi 2 focare în exploataţii de tip A).

Potrivit datelor Autorității Naționale Sanitar-Veterinare, în alte 10 judeţe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreţi.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost eliminaţi 577.071 de porci afectaţi de boală şi au fost diagnosticate 2.765 de cazuri la mistreţi.

În total au fost stinse 2.347 de focare, cele mai multe în județul Brăila (207 de focare, dintre care 16 în exploataţii comerciale).

În Dâmbovița au fost stinse 43 de focare, dintre care unul într-o exploataţie de tip A şi unul într-o exploataţie comercială.

Focare active de PPA şi cazurile la mistreţi se prezintă în continuare în 36 de județe. Cea mai gravă situație este în județul Teleorman – cu 198 de focare în gospodăriile populaţiei şi 539 de cazuri la mistreţi, urmat de județele Satu-Mare – cu 174 de cazuri la mistreţi, Călăraşi – 124 cazuri la mistreţi și  Giurgiu – 101 focare (un focar într-o exploataţie comercială) şi 306 de cazuri la mistreţi.

În Dâmbovița, sunt 22 de focare (dintre care 2 focare în exploataţii comerciale şi un focar într-o exploataţie de tip A) şi 75 de cazuri la mistreţi.

Per total, până la această dată (28.01.2020) au fost despăgubiţi 14.800 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 403.373.620 de lei.

În Dâmboviţa, au fost plătite despăgubiri pentru 56 de exploataţii din cele 66 afectate în valoare de 4.188.500 de lei.

Evoluţia bolii este în permanentă monitorizare prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Specialiștii atenționează din nou că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru ei, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!