Şi-a adus în ţară un BMW scump, dar nu a apucat să se bucure de el

Publicitate

Ghinion mare, luni, pentru un român! Acesta și-a adus în țară un autoturism BMW seria 5, dar nu a apucat să-l conducă. Bărbatul în vârstă de 39 de ani după ce s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră în fața polițiștilor a rămas fără mașină. Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit că autoturismul marca BMW, model 5L 520 D, în valoare de 70 000 de lei, era căutat de autoritățile din Germania. Adus în țară pe o platformă, BMW-ul era înmatriculat în țara de proveniență. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat o copie a certificatului de înmatriculare pentru scumpa mașină. În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră s-a constatat că autoturismul marca BMW figurează ca “bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile germane. La efectuarea formalităților de frontieră, bărbatul a precizat că nu știa că mașina este căutată de autorități. Astfel, autoturismul în valoare de 70 000 de lei a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Arad, iar oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!