Se închid școlile, restaurantele, teatrele și cinematografele în București. Anunțul făcut de premierul Ludovic Orban

Publicitate

Premierul Ludovic Orban a anunțat, duminică după-amiază, că școlile din București vor fi închise, după ce indicele de infectare a depășit 3 la mia de locuitori. Pe lângă instituțiile școlare, premierul a mai transmis că va fi înteruptă, în interior, activitatea restaurantelor, teatrelor și cinematografelor. După închiderea școlilor, organizarea cursurilor va avea loc  în sistem online.

De astfel, masca va fi obligatorie peste tot în Capitală. Părinții care vor fi nevoiți să stea acasă cu copii, primesc 75% din salariu.

“Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va constata depășirea pragului de 3 la mie și va lua măsuri. Printre acest măsuri este purtarea obligatorie a măștii în toate spațiile deschise, suspendarea cursurilor școlilor și organizarea cursurilor online, suspendarea activității teatrelor, cinematografelor, restaurantelor și cafenelelor la interior”, a declarat duminică Ludovic Orban.

De asemenea, Ludovic Orban a mai transmis că în municipiul București au fost distribuite tablete pentru elevi și că acestea sunt pentru copiii ce provin din familii vulnerabile.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!