S-a aprins Focul lui Sumedru și la Pucheni, comună de pe Valea Dâmboviței. Copiii au primit covrigi, mere si dulciuri

Publicitate

Aseară, înaintea sărbatorii Sfântului Dumitru, în majoritatea localităților din nordul județului și cele de pae Valea Dâmboviței, oamenii au aprins Focul lui Sumedru, simbol al înnoirii pământului, purificării și norocului.

Așa cum este tradiția din străbuni, Focul lui Sumedru a fost aprins și în comuna Pucheni, de pe Valea Dâmboviței, pentru a fi omagiată sărbătoarea creștină a Sfântului Dumitru. În localitatea de la marginea județului s-au aprins mai multe focuri (1-3 pe fiecare stradă), întreținute cu cetină de brad și cauciucuri.

La ritualicul Foc al lui Sumedru, gospodinele oferă covrigi, eugenii, dulciuri de casă, fructe si diferite licori tradiționale celor prezenți la eveniment. În schimb, când focul se micșorează, cei mai curajoși sar peste foc, pentru alungarea bolilor și a spiritelor rele. În momentul când  sar peste foc, oamenii strigă: “Hai la focu’ lu’ Sumedru/ Ca tăiat Dumitru iedu’!”.

Sumedru, personaj al Panteonului românesc, este un bărbat obișnuit, păstor sau crescător de animale, care se metamorfozează în timpul nopții în străvechi simboluri zoomorfe. Noaptea magică împarte anul pastoral al vechilor români în două anotimpuri simetrice – vara, între 23 aprilie și 26 octombrie și iarna, între 27 octombrie și 23 aprilie, iar Sumedru este acum incinerat simbolic, odată cu încheierea anotimpului agrar. În ceremonialul nocturn numit Focul lui Sumedru, eroul capătă aspectul unui brad care e tăiat din pădure și încinerat în timpul unui ospăț.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!