Reunire la CSM Târgoviște! Zece voleibaliste au fost prezente la primul antrenament condus de sârbul Valerijan Luka

Publicitate

Ionuț Parghel
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a reluat, ieri, antrenamentele pentru noul sezon competițional. Sub comanda noul antrenor Valerijan Luka au ajuns zece jucătoare dintr-un total de 14, care se regăsesc în lotul formației dâmbovițene.

Jucătoarele CSM-ului vor efectua zilnic câte două antrenamente până la începutul lunii septembrie, după care acestea vor merge într-un cantonament centralizat la Vârșeț (Serbia). În perioada stagiului de pregătire târgoviștencele vor susține mai multe meciuri de verificare, în compania unor formații de calibru din țara vecină. După revenirea din cantonament elevele lui Valerijan Luka vor relua antrenamentele în Sala Sporturilor din Târgoviște, dar în același timp își vor măsura puterile și cu Agroland Timișoara, într-un meci amical. Obiectivul echipei pentru noul sezon va fi stabilit în perioada următoare. “Încă nu a fost stabilit obiectivul echipei. În perioada următoare se va decide acest aspect. Ne așteptăm să avem un sezon la fel de bun precum cel din stagiunea precedentă sau poate chiar mai reușit. În noul sezon ne vom bate pe trei planuri: campionat, Cupă și CEV Cup. Ca antrenor a fost adus Valerijan Luka, tehnician ce cunoaște foarte bine voleiul feminin românesc. Este un antrenor cu mare experiență de care CSM avea nevoie”, ne-a declarat Cristian Savu, președintele Clubului Sportiv Municipal Târgoviște.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!