Radu Papoe, sportivul începutului de an în Dâmbovița! “Am crezut pe toată durata Naționalelor că pot deveni campion”

Publicitate

Ionuț Parghel
Târgovișteanul Radu Papoe este sportivul începutului de an în Dâmbovița! Tenismenul Clubului Sportiv Târgoviște a devenit dublu campion al României la sfârșitul săptămânii trecute, după ce s-a impus atât la simplu cât și în proba de dublu a Naționalelor de iarnă U16. Talentatul sportiv a crezut pe toată durata turneului că poate ajunge din nou medaliat cu aur, așa șa cum a făcut-o și în urmă cu doi ani, la Naționalele de iarnă U14.

Pentru primul concurs important din acest an, Radu s-a pregătit timp de două săptămâni, sub atenta supraveghere a tatălui său, cătălin, care-i este antrenor. “Sunt foarte bucuros pentru perfomanța obținută. Mă bucur că am început anul în forță. Câștigarea Naționalelor mi-a oferit o mare încredere în mine. Până în semifinale a fost ușor. În schimb, în finale a fost extrem de greu. Cel mai important e că m-am concentrat foarte bine, iar la final am obținut două medalii de aur. Am crezut pe toată durata Naționalelor că pot deveni campion”, ne-a declarat tenismenul care are ca obiective în acest an urcarea în clasamentul ITF și atingerea unor evoluții pe măsura la fiecare concurs. În această săptămână, Papoe va participa cu echipa U16 a României la Winter Cup – zona 4, turneu ce va avea loc la Kazan, în Rusia. Radu Papoe este elev al Colegiului Național “Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, aflându-se în clasa a 9-a. De asemenea, favoritul tenismenului de la CS Târgoviște este spaniolul Rafael Nadal, pe care îl vede un sportiv complet.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!