Pugiliștii de la CSM Târgoviște, în al nouălea cer! Sala de atletică grea a fost inaugurată după o lungă perioadă de așteptare | FOTO

?
Publicitate

 Ionuț Parghel
Așteptarea a luat sfârșit! Clubul Sportiv Municipal Târgoviște a inaugurat, ieri, sala de atletică grea, un proiect promis de autoritățile locale în urmă cu mai mulți ani. Amplasată și realizată într-o fostă centrală termică dezafectată,  investiția a costat 200 000 de lei. Dotată cu ring de box, saună, vestiare și dușuri sala reprezintă un loc mult visat de pugiliștii Clubului Sportiv Municipal, care până acum s-au pregătit într-o încăpere mică din incinta Liceului Nr. 4 din Târgoviște.

De asemenea, într-un timp foarte scurt, noua sală a CSM va fi dotată cu patru saci de box, două scări și două perne. Sala va găzdui antrenamentele boxerilor, iar sauna va reprezenta un loc de relaxare și recuperare a tuturor sportivilor din club. Inaugurarea a avut loc în prezența autorităților locale, a oficialilor și a sportivilor de la CSM, dar și a reprezentanților mass-media, iar invitatul special a fost Cristian Stan, primarul orașului Târgoviște. De asemenea, Pr. Ionuț Ghibanu, vicar eparhial al Arhiescopiei a oficiat o scurtă slujbă, după care la finalul acesteia i-a înmânat lui Cristian Savu, președinte interimar la CSM, o icoană din partea Arhiepiscopiei. După inaugurare, în noua sală au avut loc câteva meciuri demonstrative de box, între pugiliștii clubului târgoviștean, antrenați și coordonați de Nicu Tamaș.

Declarații

Cristian Stan – primarul orașului Târgoviște

Este o investiție pe care boxul târgoviștean și dâmbovițean o aștepta de zeci de ani. Este o investiție realizată de Primăria Municipiului Târgoviște prin Clubul Sportiv Municipal. Sala asigură toate condițiile necesare pentru ca sportivii noștri să aibă în continuare performnațele dorite. Este o sală care oferă facilități deosebite. După o lungă perioadă de timp oferim boxului târgoviștean un spațiu adecvat, fiind angrenați numai puțin de 61 de oameni în cadrul acestei secții, cu rezultate deosebite de-alungul timpului. În continuare sperăm ca boxerii noștri să obțină rezultate foarte bune. Până acum ei nu au beneficiat de cele mai bune condiții de antrenament. Suntem bucuroși că de acum înainte putem să le asigurăm o bază sportivă decentă, astfel încât ei să-și desfășoare în continuare activitatea, pentru a nu se mai antrena pe holuri sau în spații care erau improprii pentru antrenamente. Sala este destinată sportivilor noștri, dar ea ar putea fi folosită și de sportivi din cadrul altor cluburi din Târgoviște. Este o sală pentru târgovișteni și în beneficial lor.

Cristian Savu – președinte interimar CSM Târgoviște

Este o zi importantă pentru Clubul Sportiv Municipal Târgoviște. Sala reprezintă unul dintre obiectivele pe care mi l-am asumat, alături de grupele de copii de la volei. Vreau să mulțumesc pugiliștilor noștri care au au avut încredere și răbdare că putem realiza acest proiect. Această sală ne obligă și sper ca pe viitor să avem cât mai mulți campioni naționali.

Nicu Tamaș – antrenor –coordonator al secției de box CSM Târgoviște

Este un lucru extraordinar. Nu mă așteptam să avem o sala cu toate condițiile: saună, dușuri, vestiare și tot așa. Sper ca 2019 să fie un an mai bun pentru secția noastră. Sper să scoatem câți mai mulți campioni naționali. La Liceul Nr. 4 ne-a fost foarte greu, dar și și acolo am lucrat cu ambiție și pasiune, atât eu cât și sportivii mei. Și acolo, într-o sală fără dușuri, fără vestiare am reușit să scoatem campioni. Sperăm să avem rezultate cât mai bune.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!