Prima comună lovită de COVID-19 în Dâmbovița încearcă să revină la normalitate. Cu măsuri de precauție

Publicitate

Comuna Corbii Mari, prima și greu lovită de pandemia  de COVID-19 în Dâmbovița, merge mai departe  și face primul pas spre o normalitate.

Astfel, primarul Ionuț Bănică a anunțat  că se redeschide târgul săptămânal din comună.

”Revenim, încet-încet, la viața noastră normală, cu activitățile noastre normale, cu deprinderile noastre cotidiene.

În acest sens, mă bucur să vă anunț că am luat decizia redeschiderii Târgului nostru săptămânal, cu toate activitățile comerciale aferente. Sigur, vor fi măsuri suplimentare de organizare și pentru operatori, măsuri suplimentare de igienizare a spațiilor, dar important este că ne întoarcem la normalitate”, a precizat primarul localității.

Printre măsurile dispuse, se numără purtarea obligatorie a măștilor și a mănușilor, amplasarea standurilor la cel puțin 2 metri distanță, iar pentru vizitatori sunt emise recomandarea de a păstra distanța socială, dar și recomandarea de a se deplasa în incinta târgului a unor grupuri mai mici de trei persoane.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!