Premieră la Moreni

Publicitate

Pentru dezvoltarea, încurajarea şi promovarea elevilor şi copiilor din Moreni care se implică în activităţi de dezvoltare comunitară, voluntariat, artă, educaţie, municipalitatea locală organizează prima ediţie a Şcolii de vară – Tabără de creaţie şi educaţie nonformală.

Astfel, în perioada 23 – 26 august, la Tabăra Căprioara din Moroeni , 22 de elevi de la instituţiile de învăţământ din localitate s-au bucurat de câteva zile de odihnă în inima munților.

Au avut prioritate tinerii care s-au implicat în cele 3 proiecte de dezvoltare comunitară implementate la începutul verii (renovarea şi modernizarea Bibliotecii municipale, colectare hârtie şi crosul bicicletelor). Dintre cei 25 de voluntari, 13 au optat pentru participarea la Şcoala de vară.

În completarea locurilor disponibile, au fost selectaţi direct (la propunerea cadrelor didactice) 9 elevi de la Clubul Copiilor (performeri în domeniile pictură, meşteşuguri, mediu, muzică).

Pe parcursul acestor patru zile, elevii au participat, sub îndrumarea a 3 formatori specializaţi în arte şi educaţie nonformală, la ateliere de creaţie (Tradiţii şi meşteşuguri româneşti, Art quilling, Origami, Caligrafie şi scriere stilizată, Mediu), sesiuni de educaţie nonformală şi dezvoltare personală, activităţi sportive.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!