Premieră în debut de stagiune la Teatrul Tony Bulandra Târgoviște. Adriana Titieni în ”Livada de vișini”

0
Publicitate

Sâmbătă, 29 septembrie, începând cu ora 19:00, are loc, în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra Târgoviște, premiera spectacolului ”Livada de vișini”, după A.P. Cehov, în adaptarea dramaturgului Kihoon We, în regia lui Jeungwoo Son, decorurile Mariei Miu și coregrafia lui Hugo Wolff.

Este pentru prima dată când un regizor de origine coreeană montează în spațiul românesc, ceea ce face ca producția să fie un adevărat eveniment atât pentru România, cât și pentru Coreea de Sud.

”Jeungwoo Son a absolvit Master of Fine Arts la Universitatea Syracuse din New York, Statele Unite ale Americii. Este profesor de actorie la Universitatea Kyonggi din 2001 și a regizat zeci de spectacole. A primit Premiul pentru Regie la Festivalul de Teatru din Seul în 2012 și în 2013. Tot în 2013 a primit Premiul pentru Regie intitulat Shakespeare Performance Award. A fost director artistic al Festivalului ST-Bomb din Seul și membru în board-ul mai multor festivaluri internaționale, printre care și Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Târgoviște, Babel”, anunță Teatrul Tony Bulandra.

Viziunea regizorului Jeungwoo Son asupra montării de pe scena târgovișteană se rezumă la următoarele cuvinte: „Personajele din Livada de vișini trăiesc o viață precum praful. Schimbarea este inevitabilă și cauzează o încovoiere a vieții, un șoc emoțional. Ființele umane trăiesc cu propriile lor defecte din obișnuință. Nu există niciun om fără greșeli… lumina și umbra. Această piesă exprimă dualitatea, coexistența. Simbolismul copacilor combină trecutul, prezentul și viitorul necunoscut.”

Distribuția:

Liubov Andreevna Ranevskaia – Adriana IRIMESCU TITIENI

Ermolai Alekseevici Lopahin – Mircea SILAGHI

Leonid Andreevici Gaev – Ilie IORDAN

Varia – Andrada FUSCAȘ

Ania –Teodora COLȚ

Peter Sergheievici Trofimov – Emanuel BIGHE

Boris Borisovici Simeonov Pișcik – Ilie GHERGU

Firs – Corneliu JIPA

Funcționar la poștă / Țăran – Florin GEORGESCU

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele