Polițiști și ”mascați” dâmbovițeni, într-o altfel de misiune în Tabăra MagiCAMP de la Brănești

Publicitate

Polițiștii dâmbovițeni, alături de copiii care se luptă cu maladia secolului, dar și care au trecut prin coșmarul unor arsuri grave!

Agenți din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat o activitate preventivă la MagiCAMP, în localitatea Brănești, locul unde copiii bolnavi de cancer uită de dureri și suferințe, de boală și neîncredere și o iau de la capăt, luptători și de foarte multe ori învingători, alături de o echipă fantastică de medici, psihoterapeuți, organizatori și voluntari.

Poliţiştii din Dâmbovița au oferit recomandări celor 28 de copii aflați în tabără cu privire la adoptarea unui comportament adecvat pe perioada verii, au discutat cu aceștia despre avantajele şi dezavantajele folosirii reţelelor de socializare, dar și despre regulile de siguranţă personală.

De asemenea, luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale le-au prezentat componentele echipamentului și armamentul din dotare. Nelipsit de la activitate, câinele “mascaților” i-a încântat pe copii cu exercițiile demonstrative.

Și pentru că mai este timp și oamenii sunt cei care pot face magie, până la 31 iulie încă puteți redirecționa 3,5% din impozitul datorat statului către copiii cu afecțiuni grave.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!