Plângeri penale împotriva celor doi tineri din Dâmboviţa care au dat foc unui căţeluş şi s-au amuzat de suferinţa acestuia

0
Publicitate

După ce doi tineri din Dâmboviţa cu vârsta de 14 respectiv 15 ani au turnat benzină pe un căţeluş şi i-au dat foc, filmând şi amuzându-se de suderinţa bietului animal, mai multe asociaţii, dar şi persoane fizice, ar fi depus reclamaţii la poliţie, pentru ca cei doi să plătească.

Fapta celor doi a oripilat o ţară întreagă şi a atras revolta oamenilor. De altfel, a fost lansată şi o petiţie online prin care se cere pedeapsă cu închisoarea pentru autorii oribilei fapte, care a strâns până acum în jur de 19.000 de semnături.

„Am depus plângeri la Poliţie. Am fost să vedem dacă mai este în viaţă câinele. I-am promis autorului şi bani dacă îl găseşte. Oricum, sunt multe asociaţii din ţară care au depus plângeri penale, din oraşe cum ar fi Braşov, Cluj, Târgovişte, dar sunt şi plângeri penale făcute de persoane fizice”, a declarat pentru „Adevărul”, Cristina Păun, preşedinta Asociaţiei „Sufleţel” din Târgovişte.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele