Peste zece mii de cadre și inspectori din patru ministere, într-un val de controale privind măsurile de protecție sanitară

Publicitate
Distribuie

Aproape 5000 de operatori economici au fost verificați sâmbătă, iar controalele au continuat și astăzi!

Cum acest sfârșit de săptămână a fost din nou marcat de vid legislativ în privința carantinei și a izolării, premierul Orban a cerut ”mobilizare generală” în ceea ce privește controalele privind respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Astfel, angajații Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, împreună cu autoritățile locale au verificat, la nivel național, numai în cursul zilei de 11 iulie, 4.819 operatori economici și 15.035 de persoane.

La activități au participat 5.388 de polițiști, 2.298 de jandarmi, 601 polițiști de frontieră, 193 cadre ISU, 1.464 de polițiști locali, 115 reprezentanți ANSVSA, 45 inspectori ANPC, 90 de reprezentanți ai structurilor Ministerului Sănătății, 81 angajați ai Ministerului Muncii, 11 oficiali din cadrul Ministerului Transportului și 10 reprezentanți ai autorităților publice locale.

Potrivit unui comunicat al MAI, au fost aplicate 2.124 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 748.050 lei, dintre care:

27 de sancțiuni contravenționale operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, în valoare de 41.600 de lei;

22 de sancțiuni contravenționale persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, în valoare de 4.400 de lei;

1.426 de sancțiuni contravenționale în valoare de 180.800 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală;

49 de sancțiuni contravenționale în valoare de 46.000 de lei, pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese.

De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate, au fost aplicate 465 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 150.650 de lei, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, conform Legii nr. 61/1991.

La linia telefonică TELVERDE (0800800165), operaționalizată începând cu data de 04.07.2020, ora 00.00, dedicată special sesizării neregulilor în context COVID – 19, au fost primite 44 de apeluri.

Sesizările au fost direcționate pentru verificări la nivelul municipiului București și a 18 județe, fiind semnalate în special nereguli privind purtarea măștii de protecție și păstrarea distanțării sociale. Nouă dintre faptele sesizate la linia TELVERDE s-au confirmat în urma verificărilor.

Acțiunile pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!