Peste 5000 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Dâmbovița

0
Publicitate

În primele 9 luni ale anului 2018, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Dâmbovița au fost încadrate în muncă 5424 persoane, dintre care 2489 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1992 au peste 45 de ani, 1420 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 1147 au între 25 și 35 de ani, iar 865 sunt tineri sub 25 de ani ( 715 tineri NEET). În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1733 provin din mediul urban, iar 3691 persoane sunt din mediul rural. Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii medii (1769), urmate de cele cu studii profesionale ( 1362). Numărul celor cu studii universitare este de 497, iar cei cu studii elementare sunt în număr de 1805. Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dâmbovița, 1598 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în primele 9 luni ale anului 2018, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 11778 persoane. Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, puteți accesa www.dambovita.anofm.ro

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele