Pesta porcină a făcut ravagii. Peste 300.000 de porci sacrificaţi eliminaţi

Publicitate

Pesta Porcină Africană, care a trecut ca un taifun anul acesta prin exploatațiile agricole individuale, dar și prin fermele de porci, este încă prezentă la această dată în 297 de localităţi din 19 judeţe, cu un număr de 1.139 de focare (dintre care 19 în exploataţii comerciale) şi 527 de cazuri la mistreţi.

În total, până acum, au fost eliminaţi 364.157 de porci afectaţi de boală.

Au fost stinse 12 focare în judeţul Satu Mare şi un focar în judeţul Dâmboviţa (cel de la Lucieni, din luna septembrie 2018). De asemenea, unitatea de procesare a cărnii aparţinând societăţii S.C. Carniprod SRL şi-a reluat activitatea, în data de 14.08.2018.

În continuare, județul Dâmbovița este prezent pe harta focarelor de PPA, cu un focar într-o exploataţie de tip A (în satul Fierbinți, comuna Șelaru), descoperit chiar în perioada tăierii porcilor, pe 14 decembrie.

Până la această dată, în țară, au fost despăgubiţi 8.409 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 237.311.620 de lei. Până acum însă niciunul din județul Dâmbovița.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

Medicii veterinari solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor, iar pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate. Deși pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus are impact la nivel economic şi social.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!