Patronul unei societăți comerciale din Dâmbovița, cercetat de polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase

Publicitate

Ionuț Parghel

Administratorul unei societăți comerciale din Dâmbovița, în vârstă de 62 de ani, este cercetat de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu reprezentanții D.S.P. și D.S.V.S.A.

Potrivit unei informări IPJ Dâmbovița, în urma unor verificări efectuate în cadrul firmei, acestuia i-a fost întocmit dosar penal de către oamenii legii.

“La data de 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu reprezentanții D.SP și D.S.V.S.A, au efectuat un control la o societate comercială administrată de un bărbat de 62 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în anul 2019, acesta ar fi efectuat operațiuni cu produse de protecția plantelor fără a avea autorizație eliberată de Agenția Fitosanitară Dâmbovița și certificat de atestare fiscală.

Pe numele lui, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producere, deținere, precum și orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, fără drept, faptă prevăzută de art. 359 alin.1 din Codul Penal”.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!