”Omenia bate pandemia”! Vis îndeplinit: O familie cu cinci copii din Finta, care locuia într-un fost grajd, s-a mutat în casă nouă

Publicitate

Bucurie de nedescris pentru familia Mocanu din Gheboieni, comuna Finta!

În urmă cu trei luni, mama, tatăl și cinci copii (trei ale lor și două nepoțele de la una dintre fetele mai mari) trăiau în condiții de nedescris, visând la ceea ce părea imposibil: o căsuță cât de mică și cât de sărăcăcioasă.

Acum, după 12 ani de locuit într-un fost grajd, familia Mocanu s-a mutat în casă nouă, mobilată și dotată, cu curte și gard împrejmuitor, cu grădiniță și un mic loc de joacă, coșmarul și calvarul devenind peste noapte, din fericire, doar o amintire tristă.

Magicianul și artizanul împlinirii visului acestei familii dâmbovițene, familie care a depășit greutăți de neimaginat, se numește Marius Simionică.

Tânărul coordonează Asociația ”Marius și prietenii” și, așa cum spune și numele, el caută, muncește, face lobby, se ocupă de logistică și, prin intermediul celor ce-i devin prieteni, virtuali sau reali, împlinește și împlinesc vise (Marius are multe campanii în derulare, pentru bebeluși, pentru mămici, pentru bătrâni și, deloc de neglijat, mai construiește două case pentru alte două familii greu încercate).

”Astăzi visul lor a devenit realitate, după 12 ani în camera de grajd vor trece în căsuța lor și asta numai datorită nouă, Echipa «Marius și Prietenii»! #CasaNr3 este gata, cheia şi actul de proprietate fost predate!”, a scris Marius Simionică pe contul său de Facebook.

Bucuria familiei Mocanu și a copiilor nu poate fi descrisă în cuvinte, iar acum, la final, Marius parcă șterge cu buretele toate greutățile întâmpinate în ultimele luni: ”După 10 săptămâni de muncă intensă și depășit obstacole pe care nu mi le aș fi imaginat la început, pot spune cu mândrie “am reușit!” Noi am reușit împreună să aducem un strop de bucurie, în plină pandemie. Aș vrea să pot mulțumi fiecăruia în parte, însă am fost peste o mie de persoane implicate în acest proiect și mă tem că n-aș reuși să vă aduc mulțumiri la nivelul la care le meritați” – a  mai scris Marius, mulțumind tuturor celor implicați, persoane fizice sau juridice, care au sărit imediat să dea o mână de ajutor și, puțin câte puțin, să se adune suma necesară pentru încă o uriașă faptă bună.

Merită amintit că Marius muncește la greu și deseori singur în proiectele sale, trudește zi lumină, totul pentru semeni.

Printre cei care au ajutat Asociația ”Marius și prietenii” să ridice căsuța familiei Mocanu, se numără: Home Luxury Design, Claunic Târgoviște, Claunic RENT A CAR, Primăria Finta și biserica din Finta.

Povestea familiei Mocanu a fost adusă ”la lumină” de libertatea.ro sub titlul ”Micile prințese din hambar”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!