Noi detalii despre accidentul de la Mărcești. Tânărul care a produs violenta coliziune era drogat

Publicitate

Ionuț Parghel

Noi detalii incredibile cu privire la accidentul, de ieri, de pe raza localității Mărcești au ieșit la iveală.

Pe lângă faptul că a furat autoturismul unui prieten și a condus fără permis, tânărul de 19 ani din Lucieni a fost depistat pozitiv la testul THC. Astfel, în momentul când adolescentul a provocat accidentul rutier, acesta se afla sub influența drogurilor.

Cercetările fectuate de polițiști au atestat că tânărul în timp ce conducea a intrat în coliziune cu un vehiul staționat și cu altul care circula pe sensul opus de mers.

Oamenii legii au întocmit dosar penal pe numele tânărului și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Din fericire, violentul accident a fost soldat doar cu pagube materiale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!