Motivele pentru care copiii ajung să nu-şi mai suporte părinţii la maturitate. Cum se poate îmbunătăţi relaţia

0
479
Publicitate

Noi cercetări efectuate pe mai mult de 40 de grupuri de persoane din mediul online, care au declarat că sunt înstrăinaţi de copiii sau părinţii lor, dezvăluie cele 10 motive comune pentru care copiii ajung să-i urască pe cei care le-au dat viaţă.

Potrivit publicaţiei Psychology Today, există 10 motive pentru care copiii ajung să-şi urască părinţii, odată ajunşi la maturitate. Cele mai multe dintre acestea sunt cauzate, potrivit studiului, de comunicarea deficitară dintre membrii familiei.    Iată care sunt cele zece motive şi sfaturi pentru a îmbunătăţi relaţia cu copiii dumneavoastră:

1. Insistaţi că aveţi dreptate

Cu toţii avem poveşti diferite despre trecut, chiar şi despre cel pe care îl avem în comun cu alte persoane. Dar, atât timp cât insistaţi asupra versiunii dumneavoastră, copiii simt că nu au dreptul la propria lor perspectivă asupra a ceea ce au trăit. Acceptaţi poveştirile lor ca fiind adevărate pentru ei.

2. Nu vă cunoaşteţi cu adevărat copiii 

Viaţa i-a învăţat lecţii pe care dumneavoastră poate că nu le cunoaşteţi. Nu sunt aceiaşi oameni ca şi copii, chiar dacă credeţi că sunt. Nu presupuneţi că ştiţi ce gândesc şi ce simt copiii dumneavoastră acum, adulţi fiind.

3. Vă vedeţi copiii exact aşa cum erau ei în copilărie şi încă le atribuiţi roluri: copilul harnic/copilul leneş, copilul îndemânatic/nepriceput, copilul fricos/curajos ş.a. 

Există posibilitatea ca cei care au crescut sub ochii dumneavoastră să-şi fi schimbat radical personalitatea, comportamentul sau să fi devenit mai responsabili, cu slujbe importante, cu afaceri de condus etc. Daţi-le o şansă să vă arate cine sunt acum, fără a-i critica în baza a cum credeţi dumneavoastră că sunt. S-ar putea să fiţi surprinşi.

4. Crezi că divorţul de soţia/soţul dumneavoastră nu-i mai poate afecta pe copii în pragul maturităţii

Ei bine, s-ar putea ca acest lucru să-i afecteze profund chiar şi în viaţa de adult, aşadar explicaţi-le încă o dată că divorţul din familie nu a avut loc din cauza lor. Recunoasteţi-vă incapacitatea de a fi prevenit acest lucru. Recunoaşteţi durerea lor, chiar dacă s-a întâmplat cu mult timp în urmă. Lăsaţi-i să vă spună ce a însemnat pentru ei separarea dumneavoastră de mama/tatăl lor fără a fi defensivi. Exprimaţi-vă regretul şi spuneţi-le că că pot trece mai departe pentru că şi dumneavoastră aţi făcut-o.

Citeste mai mult: adev.ro/ozo9eh

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele