Moarte suspectă în Dâmbovița. Bărbat găsit mort într-un autoturism

Publicitate

Un bărbat a fost găsit mort într-un autoturism aflat pe un drum între localitățile Vișina și Petrești. Cei care au descoperit bărbatul fără suflare au fost polițiștii din Petrești, după ce au fost sesizați de Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița.

Potrivit unui comunicat IPJ Dâmbovița, cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență.

“La data de 14 februarie a.c. polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au fost sesizați de către Serviciul Județean de Ambulantă Dâmbovița cu privire la faptul că între localitățile Vișina si Petrești este o persoană decedată într-un autoturism.

Politiștii s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea de cercetări.
La o primă examinare, cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență. Acesta a fost preluat de SML Dâmbovița.

În cauză, politiștii dâmbovițeni au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 din Codul Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!