Ministrul Sănătății a făcut, pe timpul pandemiei, mai multe verificări la unitățile spitalicești și a descoperit mai multe probleme pe care și-a propus să le rezolve.
Nelu Tătaru a vorbit, miercuri seară, la B1 TV, despre caracatița din sănătate și despre ceea ce are în vedere să pună în aplicare.
„Ca să poți gestiona un minister,trebuie să știi ce se întâmplă. Încercând să schimbi organigrama, un manager de spital, încep problemele.
Când vrei să reglezi ceva, să pui pe picioare un minister, atunci încep denigrările și atacurile. Am încercat să schimb consiliul de administrații sau adunări generale ale acționarilor. Când începi să umbli, descoperi multe. Sunt probleme, dar le voi rezolva. Voi încerca să desfac caracatița. Sunt lucruri pe care mi le asus”, a transmis ministrul Sănătății.