Mașină spartă în centrul Târgoviștei, în plină zi

Publicitate

Duminică după-amiază, poliștiștii dâmbovițeni au fost sesizați de către o femeie că i-a fost spartă mașina în centrul municipiului Târgoviște. În jurul orei 15.00, femeia și-a lăsat autoturismul parcat în parcarea din spatele băncii BCR, iar apoi a mers la cumpărături în magazinul chinezesc. La întoarcere, aceasta a găsit portierele mașini deschise, iar torpedoul răvășit. Mai mult de atât, hoțul i-ar fi sustras și suma de 1000 de lei și un parfum. Imediat, după femeia a sunat la 112, la fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție care a desfășurat cercetări pentru a se ajunge la identificarea persoanei care a spart mașina. Mai mult de atât, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt. “Ieri (nr. duminică) a fost înregistrat un furt auto în acea zonă. A fost întocmit dosar penal pentru săvărșirea infracțiunii de furt și se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz. În momentul de față, există o anchetă în curs de desfășurare”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița cu privire la acest caz.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!